La catafalcul fostului papă s-au recules, astăzi, președintele Italiei, Sergio Mattarella, și premierul, Giorgia Meloni. În prima zi a expunerii catafalcului, luni, mii de credincioși au venit la Vatican. Totodată, papa Francisc i-a adus un omagiu, duminică, "iubitului papă" Benedict al XVI-lea.
Trupul neînsuflețit va fi expus și mâine, iar joi va fi oficiată ceremonia de înmormântare de către papa Francisc, în Piața Sfântului Petru. Benedict al XVI-lea va fi înmormântat în bazilica Sfântul Petru, unde anterioar s-au aflat osemintele papei Ioan Paul al II-lea. Acesta a fost transferat în partea superioară a bazilicii în 2011, după beatificare. În anul 2014 a fost canonizat.
Fostul papă Benedict al XVI-lea a încetat din viață în ultima zi a anului trecut, la vârsta de 95 de ani. El a abdicat în 2013, fiind astfel primul papă care s-a retras din funcție după circa 600 de ani.