Un tren de pasageri a deraiat miercuri în urma unei alunecări de teren într-o zonă muntoasă din estul Elveţiei, a anunţat compania feroviară Rhaetische Bahn, mai multe persoane fiind rănite, relatează iTele.
“O parte din tren a deraiat, antrenată de o alunecare de teren”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al companiei, Simon Rageth. Potrivit mass-media locale, mai multe vagoane ar fi căzut într-o depresiune montană.
Contactată de AFP, poliţia locală, de lângă staţiunea Saint-Moritz, a refuzat să ofere detalii, rezumându-se la a califica accidentul drept “grav”.
Potrivit postului de televiziune RTS, există persoane rănite, însă nu a fost constatat niciun deces.
Accidentul s-a produs la ora locală 12.45 (10.45 GMT) pe un versant montan spre care accesul nu se poate face decât pe jos. Patru elicoptere medicale au fost trimise la faţa locului de Rega, principala societate elveţiană de salvare aeriană, implicată recent în scandalul privind furtul dosarului medical al lui Michael Schumacher.
Primele fotografii publicate pe site-ul elveţian 20minutes prezintă un vagon suspendat în aer, agăţat de copaci, un altul, rămas prins de locomotivă, este suspendat pe jumătate. Locomotiva s-a lovit, în urma alunecării de teren, de un val de pământ şi de roci, iar vagoanele din spate au rămas pe linie.
Trenul care făcea legătura între Saint Moritz şi oraşul Chur avea peste 200 de persoane la bord, potrivit poliţiei.
Alunecarea de teren s-a produs din cauza ploilor puternice care s-au abătut asupra zonei. (I.D)