x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia se teme de ajutorul FMI

Grecia se teme de ajutorul FMI

06 Apr 2010   •   00:00

Guvernul elen preferă, mai nou, să se lipsească de un eventual împrumut de la Fondul Monetar Internaţional. Motivul - măsurile şi reformele de sacrificiu pe care Fondul le-ar cere în schimbul sprijinului se anunţă atât de dure încât Atena se teme de repercursiunile sociale cu care s-ar putea confrunta.

Potrivit publciaţiei Market News International (MNI), preluată de Mediafax, Grecia face acum demersuri pentru a amenda înţelegerea încheiată în martie cu liderii UE, care prevedea că statele din zona euro şi FMI vor ajuta împreună statul elen să depăşească criza economică. Grecia trebuie să refinanţeze, până la sfârşitul lunii mai, datorii scadente de circa 23 de miliarde de euro, însă randamentele cerute de investitori pentru a împrumuta guvernul elen au crescut puternic de la începutul anului din cauza creşterii probabilităţii unui scenariu de criză ca urmare a deficitului bugetar şi datoriei publice uriaşe.

Sursele citate de MNI au arătat că guvernul elen va căuta un mecanism european fără participarea FMI, cu un timp de răspuns mai ridicat în caz că statul cere oficial ajutor financiar extern.

"Guvernul vrea să îmbunătăţească acordul şi să elaboreze detaliile care nu au fost încă decise. Este o şansă ridicată ca Grecia să fie nevoită să ceară sprijin financiar în ultimă instanţă, în pofida tuturor declaraţiilor contrare, şi este esenţial ca termenii şi condiţiile să fie clare", au spus sursele.
Oficialităţile elene au declarat în repetate rânduri, în ultimele luni, că Grecia nu are nevoie de un ajutor extern şi va continua să se finanţeze din piaţă. Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a afirmat săptămâna trecută că nu există semne imediate că Grecia ar avea nevoie de sprijin din afară.

Opiniile liderilor UE privind situaţia din Grecia au fost predominant divergente până la summit-ul din martie. În timp ce Franţa a făcut presiuni pentru un "acord de solidaritate" prin care statul elen să fie ajutat de ceilalţi membri ai zonei euro fără intervenţia FMI, Germania s-a opus constant unei astfel de soluţii şi a cerut condiţii dure şi participarea Fondului la orice formă de sprijin extern.

×
Subiecte în articol: externe