Medicii de la ambulanță au fost chemați de partenerul său de scenă prin apel la 112. O echipă SMURD cu medic i-a oferit primul ajutor, după care l-a transportat la urgențele Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.
„Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitat pentru un pacient în vârstă de 70 de ani, sex masculin, care a prezentat o pierdere acută a stării de conştienţă. În urma evaluării primare, acesta prezenta un puseu hipertensiv şi o stare febrilă. A fost monitorizat şi stabilizat şi dirijat către Serviciul de urgenţă pentru investigaţii clinice şi paraclinice de specialitate”.
Artistul în vârstă de 71 de ani a fost adus la spital cu tensiune ridicată și temperatură mare. După ce a trecut prin mai multe analize medicale, doctorii vor decide ce tratament îi vor administra.
Grigore Leșe, în vârstă de 71 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară din România, specializat în cântecele din zona Țării Lăpușului. Cu studii la Academia de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj și doctor în muzică, el predă în prezent la Universitatea din București și la Universitatea de Muzică București.
(sursa: Mediafax)