x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Greta Thunberg, reţinută de poliţia germană

Greta Thunberg, reţinută de poliţia germană

de Andreea Tiron Publicat la 17 Ian 2023 21:26 Modificat la 17 Ian 2023 21:26
Greta Thunberg, reţinută de poliţia germană
Hepta

Greta Thunberg, cunoscuta activistă suedeză, a fost reținută de poliția germană în timp ce protesta în satul german Luetzerath, alături de localnici, împotriva extinderii unei mine de cărbune care presupune și demolarea unui sat.

Greta a fost reținută alături de alți activiştii de mediu în timp ce protesta la mina de suprafaţă Garzweiler 2, la circa 9 kilometri de Luetzerath. Ea se află încă de vineri în micuțul cătun din Germania, iar în urmă cu câteva zile poliția a evacuat protestatarii din clădirile pe care le ocupau în încercarea de a opri extinderea minei din apropiere.

”Greta Thunberg făcea parte din grupul de activiști care s-au îndreptat către gardul de protecţie. Ea a fost însă oprită şi adusă de noi împreună cu acest grup în afara zonei de pericol imediat, în vederea stabilirii identităţii”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul german Aachen, care a precizat că unul dintre protestatarii activişti a sărit peste gard în mină.

„Aceasta este o trădare a generațiilor prezente și viitoare... Germania este unul dintre cei mai mari poluatori din lume și trebuie să fie trasă la răspundere", a declarat Thunberg în timpul protestului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: greta thunberg reținută poliție