Grupările armate proruse din estul Ucrainei au ordin "să tragă pentru a ucide" asupra militarilor ucraineni, au anunţat miercuri Serviciile speciale ucrainene, conform AFP.
"Convorbirile interceptate între sabotorii ruşi dovedesc faptul că acţiunile de sabotare din estul Ucrainei sunt dirijate de ofiţeri ai serviciilor de informaţii militare ruse care dau ordine cinice de 'a trage pentru a ucide' în direcţia militarilor ucraineni", se arată în comunicatul SBU.
Trei blindate uşoare şi un camion ce transporta oameni înarmaţi fără însemne, dar care arborau drapelul rus circulau, în această dimineaţă, în oraşul Kramatorsk, în estul Ucrainei.
Convoiul s-a îndreptat spre Slaviansk, la câţiva kilometri spre nord, oraş în care au avut loc numeroase insurecţii proruse. Slaviansk este controlat de duminică de insurgenţi înarmaţi.
Potrivit agenţiei Interfax-Ucraina, citată de Agerpres, este vorba de blindate care participă la 'operaţiunea antiteroristă' lansată de guvernul proeuropean de la Kiev împotriva separatiştilor, care au intrat în localitate şi care ar fi fost blocaţi de manifestanţi proruşi.
Bărbaţii aflaţi pe blindate purtau uniforme aparent fără însemne, dar aveau panglica Sfântului Gheorghe, în culorile negru şi portocaliu, simbolul forţelor armate ruse. Bărbaţii aveau arme de război şi unii dintre ei purtau cagule negre.