Autorităţile germane au anunţat luni că nu intenţionează să ridice interdicţia cu privire la fracturarea hidraulică, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora Berlinul are de gând să elimine barierele pentru extracţia de gaze de şist şi să permită efectuarea de foraje pentru realizarea de studii, transmite Reuters.
În prezent, Germania are de gând să permită fracturarea hidraulică numai la adâncimi de peste 3.000 de metri pentru a se asigura că nu există niciun pericol pentru rezervele de apă. Der Spiegel susţine că această limită de adâncime urmează să fie eliminată.
Un purtător de cuvânt de la Ministerul german al Mediului a dezminţit informaţiile apărute în Der Spiegel dar a adăugat că nu poate exclude posibilitatea ca, la un moment dat, fracturarea hidraulică să fie permisă în Germania având în vedere că tehnologia progresează.
Fracturarea hidraulică este singura tehnică disponibilă în acest moment pentru a extrage gazele de şist. Potrivit activiştilor de mediu, această tehnică ce constă în a injecta în roci, la înaltă presiune, cantităţi enorme de apă cu nisip şi aditivi pentru a elibera gazele poate polua pânzele freatice, fragiliza solul şi chiar favoriza seismele.
În schimb, industria germană este un apărător al gazelor de şist fiind îngrijorată de posibilitatea ca avantajul său competitiv să fie afectat de creşterea costurilor cu energia în timp ce pe piaţa din SUA preţurile la energie scad ca urmare a exploatării gazelor de şist.
SUA au devenit cel mai mare producător mondial de gaze şi petrol utilizând tehnica fracturării hidraulice.
În România, grupul american Chevron a finalizat recent procedura de explorare a gazelor de şist demarată la începutul lunii mai la sonda amenajată în perimetrul concesionat la Siliştea, în comuna vasluiană Pungeşti. În prezent, Chevron analizează informaţiile obţinute atât pe parcursul operaţiunilor de foraj cât şi în urma investigaţiilor geo-fizice de sondă, pentru a înţelege potenţialul de resurse de gaze naturale.