x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul libian a pierdut controlul majorităţii ministerelor din Tripoli

Guvernul libian a pierdut controlul majorităţii ministerelor din Tripoli

01 Sep 2014   •   13:39
Guvernul libian a pierdut controlul majorităţii ministerelor din Tripoli
Sursa foto: STR/EPA

Guvernul libian a anunţat că a pierdut controlul majorităţii ministerelor şi instituţiilor de stat din Tripoli după ce grupări înarmate au luat cu asalt capitala, relatează Reuters, citată de Agerpres. Luna trecută, înalţi responsabili şi parlamentul ales s-au mutat în oraşul Tobruk, în timp ce o alianţă de facţiuni armate conduse de forţe din oraşul vestic Misrata a preluat controlul la Tripoli, după ce a îndepărtat o grupare rivală.

'Anunţăm că majoritatea ministerelor, instituţiilor şi organismelor de stat din capitala Tripoli nu se mai află sub controlul nostru', se arată într-o declaraţie a guvernului libian difuzată duminică.

Grupări înarmate au împiedicat personalul să intre în unele clădiri guvernamentale. Toate ministerele, compania de stat National Oil Corp (NOC) şi banca centrală îşi au sediile în capitală.

Situaţia din Libia se îndreaptă spre anarhie în timp ce foşti rebeli care au ajutat la îndepărtarea fostului lider libian Muammar Gaddafi, în 2011, au intrat în conflict deoarece încearcă să gestioneze agenda politică a ţării şi să controleze vastele rezerve de petrol.

×