x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guy Verhofstadt; Nu eu i-am propus Adinei Vălean postul de vicepreşedinte al PE, dimpotrivă

Guy Verhofstadt; Nu eu i-am propus Adinei Vălean postul de vicepreşedinte al PE, dimpotrivă

27 Iun 2014   •   00:17
Guy Verhofstadt; Nu eu i-am propus Adinei Vălean postul de vicepreşedinte al PE, dimpotrivă
Sursa foto: Parlamentul European

După ce i-a fost refuzat dreptul la replică în cadrul emisiunii difuzate de Realitatea TV, al cărui invitat, Crin Antonescu tocmai afirmase că postul de vicepreşedinte al Parlamentului European i-a fost propus soţiei sale chiar de către liderul liberalilor europeni - Guy Verhofstadt, în perioada în care acesta a fost prezent în România pentru a ajuta campania electorală a PNL, şeful liderilor europeni a avut o intervenţie la Antena 3 în care a clarificat acceastă problemă.

Guy Verhofstadt a declarat că lucrurile nu s-au petrecut deloc aşa cum au fost descrise de către fostul preşedinte al PNL, ba chiar dimpotrivă. Liderul european a spus că în cadrul discuţiilor purtate cu Crin Antonescu, în timpul vizitei pe care a făcut-o în România, chiar Antonescu a fost cel care a propus-o pe soţia sa, Adina Vălean, pentru ocuparea unuia dintre cele 14 posturi de vicepreşedinte al Parlamentului European.
Verhofstadt a menţionat că i-a comunicat lui Antonescu că momentul respectiv nu era propice deschiderii unei discuţii pe tema respectivă, care, totuşi, ar putea fi abordată după ce rezultatele obţinute de liberali la alegerile europarlamentare aveau să consemneze o poziţie puternică a ALDE în Parlamentul European.

×