x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Meloman dezlănţuit! Un reputat chimist s-a aruncat peste public în timpul unui concert de Händel

Meloman dezlănţuit! Un reputat chimist s-a aruncat peste public în timpul unui concert de Händel

24 Iun 2014   •   16:02
Meloman dezlănţuit! Un reputat chimist s-a aruncat peste public în timpul unui concert de Händel

Doctorul David Glowacki, un reputat chimist american aflat în Anglia pentru activităţi de cercetare, şi-a pierdut controlul în timpul unui concert de Händel, aruncându-se peste ceilalţi spectatori într-o manieră întâlnită, de obicei, la concertele rock.

Potrivit The Telegraph, David Glowacki era în sala de concerte "Bristol Old Vic", unde orchestra interpreta oratoriul "Messiah", de Georg Friedrich Händel.

În timpul bucăţii muzicale "Halleluja", americanul a fost atât de pătruns de muzică, încât a început să se legăne şi să dea din mâini, pentru ca apoi să se arunce peste ceilalţi spectatori, în dorinţa de a fi purtat pe braţe, potrivit martorilor.

Tom Morris, directorul artistic de la "Bristol Old Vic", spune că publicul a fost încurajat să aplaude în timpul acestui pasaj, însă Glowacki, care este visiting professor la Universitatea Stanford, "s-a entuziasmat prea tare".

În loc să-l poarte pe meloman pe braţe, publicul din sală l-a dat afară pe american, spiritele încingându-se destul de tare.

"Doctorul Glowacki este un geniu excentric. Foarte puţini oameni reacţionează la muzică aşa cum a făcut-o el. Sala de concerte rămâne un mediu în care lucruri neaşteptate se pot petrece", a comentat directorul artistic.

Adrian North, psiholog specializat efectele muzicii asupra oamenilor, a sărit în apărarea lui Glowacki, afirmând că nu este obligatoriu ca muzica clasică să fie asultată cu tot fastul şi pompa actuale.

"Concertele de muzică clasică din ziua de azi nu mai sunt atât de agitate precum erau odată. Bătăile în sală erau foarte frecvente la începutul secolului XX", a spus acesta. 

Pasajul care l-a copleşit pe chimist

×
Subiecte în articol: handel muzica clasica