x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Herman Van Rompuy, la Sofia

Herman Van Rompuy, la Sofia

de Petio Petkov    |    14 Dec 2009   •   00:00

În cadrul unei scurte vizite de lucru, preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, s-a întâlnit ieri, la Sofia, cu preşedintele Gheorghi Părvanov, cu prim-ministrul Boiko Borisov şi cu mai mulţi membri ai Cabinetului.

Printre temele discutate - poziţia Sofiei în principalele probleme de pe agenda Uniunii, extinderea în Sud-Estul Europei cu accent asupra relaţiilor cu Turcia, independenţa energetică, politica Guvernului Borisov în domeniul combaterii corupţiei şi crimei organizate, reforma sistemului judiciar.

După aceste întâlniri, Herman Van Rompuy a declarat că dialogul este de o importanţă majoră pentru realizarea unităţii în Europa şi în Uniunea Europeană. Nu există unitate fără un dialog permanent. Bulgaria se află din nou pe calea cea bună, în ciuda dificultăţilor prin care trece. Economia este prioritatea tuturor ţărilor membre. Într-o perspectivă mai îndepărtată, creşterea economică în cadrul Uniunii va putea rămâne sub 1 procent din PIB - insuficient pentru crearea de noi locuri de muncă.

Premierul Borisov şi preşedintele UE au participat la o petrecere de Crăciun la clubul sportiv pentru copii "Iliana", condus de ex-campioana mondială la gimnastică ritmică Iliana Raeva.

×
Subiecte în articol: externe