Membrii comisiilor pentru servicii armate şi de informaţii ale Senatului şi Camerei Reprezentanţilor vor putea vedea fotografiile cu Osama bin Laden mort. Imaginile le vor fi arătate congresmenilor la sediul CIA, din Virginia, însă momentul nu a fost stabilit încă, a declarat un oficial american pentru CNN.Preşedintele american Barack Obama a decis în urmă cu o săptămână că nu va da publicităţii fotografiile cu Osama bin Laden ucis. "Nu este în interesul securităţii noastre naţionale să permitem ca aceste imagini să devină nişte embleme care să reunească opinii împotriva Statelor Unite", a explicat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
"Nu avem nevoie să publicăm acele fotografii pentru a stabili că Osama ben Laden a fost ucis", a mai spus oficialul.
Citește pe Antena3.ro


