x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Împușcături în masă la o Universitate din SUA. Trei morți și doi răniți. Suspectul, în libertate

Împușcături în masă la o Universitate din SUA. Trei morți și doi răniți. Suspectul, în libertate

14 Noi 2022   •   15:25
Împușcături în masă la o Universitate din SUA. Trei morți și doi răniți. Suspectul, în libertate

Un atac armat a avut loc, duminică, la Universitatea din Virginia. Trei persoane au fost împușate mortal și două sunt rănite. Suspectul este un student. 

Atacatorul a intrat în campusul principal din Charlottesville, au anunțat poliția și președintele universității.

Echipaje de poliție terestre și cu elicopterul îl caută pe fostul fotbalist Christopher Darnell Jones, Jr., despre care se crede că este înarmat și periculos, au declarat astăzi președintele universității Jim Ryan și poliția.

Acesta este îmbrăcat într-o jachetă vișinie, cu blugi albaștri și pantofi roșii, și ar putea conduce un SUV negru cu plăcuță de înmatriculare TWX3580, a anunțat reprezentanți ai poliției.

„Este în desfășurare o căutare completă pe și în jurul terenurilor UVA, în acest moment. Așteptați-vă la o prezență sporită a forțelor de ordine. Rămâneți la adăpost”, a scris poliția UVA pe Twitter.

Alerta s-a declanșat duminică seara, în jurul orei 22:40, după ce a fost raportată o împușcătură pe Culbreth Road.

Oficialii universității nu au identificat victimele și nici nu au spus dacă sunt studenți. Celor două persoane rănite li s-au acordat îngrijiri medicale, potrivit lui Jim Ryan, care s-a declarat devastat „că această violență a vizitat Universitatea din Virginia”. Cursurile de astăzi au fost anulate.

Atacul armat de duminică este doar unul dintre cele 600 de atentate în masă care au avut loc în Statele Unite în acest an, potrivit Autorității pentru violență cu arme, care definește termenul prin împușcarea a cel puțin 4 persoane.

Atacatorul se află pe site-ul de atletism al universității ca jucător de fotbal, în 2018, dar nu a participat la niciun meci în anul respectiv.

Vicepreședintele UVA și ofițerul șef pentru afaceri studențești, Robyn Hadley, le-a spus studenților în această dimineață „să ia în serios cerința poliției de a rămâne la adăpot, deoarece evenimentele sunt în desfășurare”.

„Cu toții am primit mai multe mesaje de a rămâne la adăpost în loc, și sunt înfricoșătoare. Adăpostiți-vă și rămâneți în contact direct cu conducerea universității și cu poliția. Dacă nu vă aflați în interior și în siguranță, căutați imediat un loc sigur”, a transmis Hadley într-un e-mail adresat studenților UVA, adăugând că mai multe jurisdicții de poliție lucrează pentru a localiza suspectul.

Între timp, la Universitatea din Idaho au fost descoperite patru persoane decedate într-o casă din afara campusului. Acestea sunt studenți iar cauza morții este necunoscută. 

 

 

 

×
Subiecte în articol: atac armat sua scoala