x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În Afganistan tot mai mulţi copii mor de pneumonie

În Afganistan tot mai mulţi copii mor de pneumonie

31 Ian 2022   •   21:00
În Afganistan tot mai mulţi copii mor de pneumonie

Numărul cazurilor de pneumonie a crescut puternic în Afganistan, ucigând copii care nu au putut avea acces la centre medicale, a anunţat luni organizaţia de caritate Save the Children, informează dpa.

Potrivit organizaţiei, chiar şi înainte de cea mai recentă criză, pneumoniile erau responsabile pentru mai mult de un deces din cinci în rândul copiilor sub cinci ani în Afganistan, iar pe plan global ele ucid mai mulţi copii decât orice altă boală.

Save the Children lucrează de decenii în Afganistanul devastat de război, iar clinicile sale mobile circulă prin această ţară pentru a acorda ajutor vital.

"Cazurile de pneumonie se înmulţesc în fiecare zi, numărul de pacienţi care vin la clinicile noastre a crescut de două sau chiar trei ori în ultimele luni. (...) Este mult mai rău decât anul trecut. Uneori sunt sute de mame şi copii care ne aşteaptă atunci când sosim. Ei pur şi simplu nu-şi pot permite mâncare şi căldură pentru a putea rămâne sănătoşi", a spus şeful de echipă de la o astfel de clinică mobilă.

Un medic de la un spital din nordul Afganistanului a spus că nu a văzut niciodată atât de multe cazuri de pneumonie şi malnutriţie la copii. El a declarat pentru Save the Children că 135 de copii au murit în sau spre spital în decembrie, majoritatea neputând respira din cauza pneumoniei şi 40 din cauza malnutriţiei severe.

Cazurile de pneumonie la copii cresc pe fondul unei crize alimentare provocată în mare parte de colapsul sistemului de sănătate, în urma îngheţării conturilor afgane din străinătate şi suspendării ajutoarelor.

Mai mult de jumătate dintre familiile intervievate de agenţie au mai declarat că nu pot primi asistenţă medicală atunci când au nevoie, pentru că nu au bani să o plătească.

În condiţiile în care economia Afganistanului este în cădere liberă, 95% din populaţie riscă să trăiască în sărăcie. 

×
Subiecte în articol: afganistan copii pneumonie