Americanii pot consuma legal marijuana “în scopuri recreative”, de la 1 ianuarie, în două state din vestul ţării, Colorado şi Washington. O lege votată în noiembrie prevede deschiderea în aceste două state a primelor "coffee-shops", unde consumatorii vor putea să cumpere legal, cu condiţia să aibă cel puţin 21 de ani, până la 28 de grame de canabis la fiecare vizită.
Această lege este o premieră pe continentul american, unde politica de până în prezent combina interdicţia şi reprimarea pentru consumatori cu lupta împotriva producătorilor şi traficanţilor, în special în centrul şi sudul continentului.
În SUA, un sondaj recent arăta că toleranţa a crescut în rândul tinerilor pentru un drog totuşi ilicit şi considerat adictiv. Potrivit acestei anchete, mai puţin de 40 la sută dintre elevii din ultimul an de liceu consideră canabisul periculos, faţă de 44 la sută cu un an înainte, iar 23 la sută au afirmat că au fumat în luna dinaintea sondajului, faţă de 36 la sută în ultimele 12 luni, potrivit Mediafax.ro