x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendii la o mare uzină chimică din Shanghai. O persoană a murit

Incendii la o mare uzină chimică din Shanghai. O persoană a murit

18 Iun 2022   •   19:05
Incendii la o mare uzină chimică din Shanghai. O persoană a murit

Incendiile de la o mare uzină chimică din orașul chinez Shanghai au provocat moartea unei persoane, anunță BBC.

Shanghai este centrul economic al Chinei și recent a ieșit dintr-o izolare strictă care a durat două luni din cauza unui nou val al pandemiei de COVID-19.

Incendiile au izbucnit sâmbătă, în jurul orei 04:00, la una dintre cele mai mari uzine de rafinare și petrochimie din țară.

Flăcările au cuprins numeroase părți ale complexului iar coloane groase de fum negru au acoperit zona. Cauza incendiilor este încă neclară.

Sinopec, compania de stat care operează uzina din suburbia Jinshan, a declarat că șoferul unui vehicul de transport a murit, iar un angajat al companiei a fost rănit.

Rezidenții care locuiesc la o distanță de până la 6 kilometri au declarat că au auzit o explozie, potrivit presei locale.

Departamentul de pompieri din Shanghai a trimis peste 500 de persoane la fața locului.

Presa de stat a anunțat că incendiile sunt acum sub control.

×
Subiecte în articol: incendiu shanghai