x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incendiu în tabăra de refugiați Moria. Guvernul Greciei spune că doar migranții care se vor muta în noua tabăra pot primi azil

Incendiu în tabăra de refugiați Moria. Guvernul Greciei spune că doar migranții care se vor muta în noua tabăra pot primi azil

14 Sep 2020   •   17:01
Incendiu în tabăra de refugiați Moria. Guvernul Greciei spune că doar migranții care se vor muta în noua tabăra pot primi azil
Sursa foto: Hepta

Ministrul grec al migrației, Notis Mitarakis, le-a cerut migranților care au rămas fără adăpost, în urma incendiului de la tabăra de refugiați Moria din Lesbos, să se mute în noua tabără temporară de corturi.

„Începând de luna viitoare, cererile de azil vor fi procesate doar pentru cei care se află în tabără”, a afirmat Notis Mitarakis, luni, la postul de radio Parapolitika.

Noua tabără poate găzdui peste 5.000 de persoane și va fi extinsă în zilele următoare pentru a avea acces toți cei 12.000 de migranți din tabăra Moria.

De asemenea, ministrul grec al migrației a menționat că știe cine este în spatele incendiului din tabăra de refugiați, fiind vorba de același grup care, în prezent, îi împiedică pe alți migranți să se mute în noua tabără.

„Știm exact despre cine este vorba. Grecia nu va permite să fie șantajată.”, a spus ministrul.

Mai mulți migranți au ieșit luni pe străzile din Lesbos pentru a cere să fie duși în Europa Occidentală. În acest context, Angela Merkel a promis să ia până miercuri o decizie cu privire la preluarea unui număr suplimentar de refugiați, conform unor surse din partidul său, Uniunea Creștin-Democrată, scrie dpa.

 

×