x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Inflaţia din SUA rămâne o problemă: Preţurile obligaţiunilor au ajuns la nivelul din 2007

Inflaţia din SUA rămâne o problemă: Preţurile obligaţiunilor au ajuns la nivelul din 2007

de Redacția Jurnalul    |    03 Mar 2023   •   23:55
Inflaţia din SUA rămâne o problemă: Preţurile obligaţiunilor au ajuns la nivelul din 2007

O avalanşă de date despre inflaţie anunţate în ultima lună a ridicat costurile împrumuturilor din SUA la cel mai înalt punct dintr-un deceniu şi jumătate, intensificând dezbaterea cu privire la cât de mult trebuie să mai crească ratele dobânzilor pentru a controla creşterea preţurilor de consum.

Potrivit Financial Timnes, citat de Ziarul Financiar, randamentul titlului de trezorerie pe doi ani a ajuns la 4,94% joi, un nivel atins ultima dată în 2007, înainte de criza financiară globală.

Randamentele titlurilor de trezorerie pe 10 şi 30 de ani au depăşit în această săptămână 4% pentru prima dată din noiembrie. Ultimele evoluţii urmează săptămânilor de date neîncetate care arată că inflaţia din SUA este mai puternică decât se aşteptau economiştii, punând presiune asupra Rezervei Federale pentru a-şi creşte eforturile de a reduce inflaţia.

„Nu-mi amintesc această dramatică reevaluare a condiţiilor economice într-o perioadă atât de scurtă, cu excepţia şocurilor majore precum Covid-19 şi prăbuşirea Lehman Brothers”, a declarat Rick Rieder, director global de investiţii pentru venituri fixe la BlackRock. „N-aş fi crezut niciodată că vom vedea acest tip de reaccelerare a inflaţiei”.

Săptămâna trecută a avut loc o accelerare a indicatorului de inflaţie preferat de Fed, indicele preţurilor pentru cheltuielile de consum personal, la 0,6% lunar în ianuarie, de la 0,2% în decembrie. La începutul lunii februarie, SUA a raportat că indicele preţurilor de consum din ianuarie s-a temperat mai puţin decât prognozaseră economiştii.

Declanşatorul iniţial al creşterii obligaţiunilor a fost un raport asupra pieţei muncii din SUA din 3 februarie, care spunea că peste jumătate de milion de muncitori au fost angajaţi în ianuarie, de aproape trei ori mai mult decât se aşteptau economiştii. Luate împreună, datele economice au spulberat speranţa că Fed va putea în curând să întrerupă majorările ratelor dobânzii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: inflaţia sua