25 MARTIE 2005
MAI STATI PUTIN. Statele Unite au solicitat Bulgariei sa amane decizia retragerii trupelor din Irak. Ambasadorul american la Sofia, James Pardew, a cerut Parlamentului bulgar sa ia in considerare "circumstantele si conditiile concrete din Irak, precum si de progresul procesului de democratizare a tarii dupa adoptarea Constitutiei de catre noul Parlament de la Bagdad". Interventia Americii, care intr-o prima faza a minimizat decizia Sofiei, a urmat anuntului Ministerului bulgar al Apararii ca trupele sa fie retrase pana la 31 decembrie. (Anca Aldea)
DISPARUTI IN AFRICA. Un avion care transporta 50 de tone de peste, inmatriculat in Republica Moldova, s-a prabusit miercuri seara intr-un lac din Tanzania, in Africa, la doua minute dupa decolare. Aparatul ar fi trebuit sa ajunga in Croatia. Cei opt membri ai echipajului, despre care agentia AFP sustine ca sunt de origine moldoveana, au fost dati disparuti. Pana aseara la inchiderea editiei, fusesera gasite patru cadavre ale acestora, iar posibilitatea ca ceilalti sa fie in viata era foarte mica, potrivit autoritatilor locale. Intr-un comunicat serviciul de presa al Administratiei de Stat a Aviatiei Civile din Republica Moldova, citat de Mediafax, se arata ca membrii echipajului nu au cetatenie moldoveana. Potrivit aceleiasi surse, avionul ar fi fost arendat de catre compania moldoveana Airline Transport Incorporation, insa proprietarul aeronavei este compania aeriana din Ucraina Aviasnab. (Anca Aldea)
REINSTALARE. Presedintele noului Parlament de la Chisinau, rezultat in urma scrutinului din 6 martie, este Marian Lupu, fost ministru al Economiei in guvernul lui Vasile Tarlev si deputat ales pe listele Partidului Comunist. Candidatul comunistilor a fost ales ca sef al Legislativului cu 65 de voturi pentru si 24 impotriva, iar cei 11 deputati ai Partidului Popular Crestin-Democrat nu au participat la vot. Noul Legislativ, reunit ieri in prima sa sedinta, a stabilit ca alegerea presedintelui Republicii Moldova sa aiba loc la data de 4 aprilie.
LA LUMINA. Dupa proceduri judiciare care au durat mai multi ani, o parte a arhivelor fostei politii secrete est-germane STASI, referitoare la fostul cancelar german Helmut Kohl, au fost date publicitatii. Accesul la documente este posibil in baza unui act emis in luna iunie de Curtea Administrativa Federala a Germaniei. Aceasta a autorizat consultarea unora dintre documentele STASI referitoare la fostul cancelar, impunand insa restrictii in acest sens cercetatorilor si ziaristilor. Kohl a luptat ca documentele sa ramana secrete, precizand ca a fost o victima a STASI, din cauza interceptarii sistematice a convorbirilor sale telefonice. Noua lege din 2002 prevede ca, sunt accesibile documentele care aduc clarificari asupra metodelor de actiune ale serviciului de spionaj est-german.
BOTEZ. Autoritatile dintr-o regiune din centrul Italiei vor boteza un varf muntos dupa numele Papei Ioan Paul al II-lea, deoarece Suveranul Pontif calatorea des aici cand era tanar. Ceremonia de redenumire a muntelui va avea loc de ziua Papei Ioan Paul al II-lea, pe 18 mai, la implinirea varstei de 85 de ani. Lantul muntos Gran Sasso a fost preferat de Papa pentru ca, in Biblie, era considerat un loc propice intalnirii cu Dumnezeu. Surse neoficiale de la Vatican sustin ca starea de sanatate a Suveranului Pontif continua sa se deterioreze, desi ieri Papa a aparut la fereastra biroului sau de la Vatican.
Citește pe Antena3.ro