19 NOIEMBRIE 2004
SFIDARE. Postul rusesc de radio Mayak a anuntat ieri ca militarii rusi vor sta in Transnistria cat timp va dori conducerea de la Moscova. Chisinaul insista asupra retragerii acestuia in Rusia, iar Tiraspolul si Rusia se pronunta constant impotriva. Oricum, militarii rusi se afla in Transnistria, fiindca asa a fost voia conducerii politice a Rusiei si doar aceasta este in drept sa decida ce va fi in continuare, a transmis corespondentul radio Mayak din Tiraspol. Ziaristul face trimitere la declaratiile unui capitan rus aflat in Transnistria: "De munitii nu duce lipsa nimeni - se impusca mult si des. Astazi, de exemplu, soldatii invata cum e mai bine sa lupte in oras". (Vitalie Calugareanu/Chisinau)
TAXATI. Washington-ul nu i-a acordat unui om de afaceri apropiat al premierului ucrainean Vikto Ianukovici, candidatul puterii la prezidentialele de la Kiev, viza de intrare in SUA. Motivul? Gregori Surkis, aliat de nadejde al lui Ianukovici, este acuzat de departamentul american de Stat de coruptie si de fraudarea alegerilor de la Kiev. Pe lista neagra a SUA se mai afla Viktor Medvedciuk, seful personalului presedintelui Kucima, Viktor Pinciuc, ginerele lui Kucima, Ghenadi Vasiliev, procurorul general, si Mikola Bilokon, ministrul de Interne, noteaza Mediafax. Americanii transmit astfel un avertisment serios puterii din Ucraina inainte de cel de-al doilea tur al prezidentialelor de la Kiev, ce va avea loc duminica.Citește pe Antena3.ro