x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ingerinţele americane aduc atingere intereselor Chinei, i-a comunicat preşedintele Xi Jinping lui Donald Trump

Ingerinţele americane aduc atingere intereselor Chinei, i-a comunicat preşedintele Xi Jinping lui Donald Trump

21 Dec 2019   •   10:30
Ingerinţele americane aduc atingere intereselor Chinei, i-a comunicat preşedintele Xi Jinping lui Donald Trump

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a comunicat vineri omologului său american Donald Trump că observaţiile şi iniţiativele americane referitoare la Taiwan, Hong Kong, Xinjiang şi Tibet afectează relaţiile dintre cele două ţări, a anunţat agenţia China Nouă, transmite AFP.

Într-o convorbire telefonică cu Donald Trump, Xi Jinping a subliniat "că atitudinea Statelor Unite a constituit o ingerinţă în afacerile interne chineze şi a adus atingere intereselor Chinei, în detrimentul încrederii comune şi a cooperării bilaterale", conform sursei citate. Liderul de la Beijing şi-a exprimat speranţa că SUA vor acorda în viitor "o mare importanţă îngrijorărilor Chinei".

În ceea ce îl priveşte, preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri, pe Twitter, că a avut "o discuţie foarte bună" cu omologul său chinez. "Am avut o discuţie foarte bună cu preşedintele chinez Xi cu privire la uriaşul nostru acord comercial", a scris preşedintele SUA."Am discutat de asemenea despre Coreea de Nord, dosar asupra căruia lucrăm împreună cu China, şi despre Hong Kong (progres!)", a mai adăugat Trump fără a furniza detalii suplimentare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: China sua xi jinping donald trump