x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Inundaţii în Spania: O femeie a fost salvată după ce a stat blocată trei zile într-un automobil

Inundaţii în Spania: O femeie a fost salvată după ce a stat blocată trei zile într-un automobil

de Redacția Jurnalul    |    03 Noi 2024   •   06:40
Inundaţii în Spania: O femeie a fost salvată după ce a stat blocată trei zile într-un automobil
Sursa foto: Hepta/Inundații Valencia

O femeie a fost salvată de echipele de intervenţie în regiunea spaniolă Valencia, afectată grav de inundaţii, după ce a stat blocată trei zile într-un automobil, alături de corpul fără viaţă al cumnatei sale, transmite sâmbătă DPA.

Poliţia din municipalitatea Moncada a distribuit pe platforma X o înregistrare video în care directorul departamentului pentru apărare civilă din Valencia, Martin Perez, anunţă ştirea despre salvarea femeii.

Aceasta a rămas blocată în automobil în municipalitatea Benetusser, localitatea la sud de oraşul Valencia, timp de trei zile alături de corpul fără viaţă al cumnatei sale, a relatat agenţia spaniolă de presă Europapress, citată de cotidianul local Las Provincias.

Membri ai echipelor de intervenţie au auzit strigătele femeii în timp ce încercau să înlăture automobile blocate într-un tunel după ce fuseseră aduse de apă. Femeia a fost dusă la spital pentru o examinare medicală, dar nu se cunoşteau alte detalii despre starea sa iniţială.

Potrivit celor mai recente date publicate de guvernul spaniol, 211 oameni şi-au pierdut viaţa în timpul furtunii urmate de inundaţii care a lovit marţi estul Spaniei, majoritatea dintre ei în regiunea Valencia. AGERPRES

×
Subiecte în articol: inundatii valencia inundatii valencia