Premiul Nobel pentru Fizică a fost împărţit de Isamu Akasaki, Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura pentru "invenţia diodelor care emit lumină albastră", a anunţat fizicianul Staffan Normark, secretar permanent al Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia.
Fizicienii niponi Isamu Akasaki, 85 de ani, şi Hiroshi Amano, 54 de ani, ambii de la Universitatea niponă Nagoya, precum şi fizicianul american de origine niponă Shuji Nakamura, 60 de ani, de la Universitatea California din Santa Barbara, au inventat o nouă sursă de lumină ecologică şi foarte eficientă din punct de vedere al consumului energetic - diodele care emit lumină albastră, cunoscute drept LED-uri (light-emitting diode).
Inventarea LED-urilor cu lumină albastră reprezintă o nouă modalitate de a obţine lumină albă. Odată cu apariţia lămpilor cu LED, dispunem de alternative mai eficiente şi mai rezistente la vechile surse de lumină.
Atunci când Isamu Akasaki, Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura au obţinut fascicule de lumină albastră din semiconductoarele cu care derulau experimente, în anii '90, ei au reuşit să declanşeze o transformare fundamentală a tehnologiei de iluminat. Diodele roşii şi verzi existau de mai mult timp, dar fără diode care să emită lumină albastră, nu puteau fi obţinute lămpile LED cu lumină albă.
În comunicat se mai precizează că, în condiţiile în care, la nivel global, aproximativ 1/4 din consumul de energie electrică este legat de sistemele de iluminare, tehnologia LED are o contribuţie importantă la economisirea resurselor energetice ale planetei. De asemenea, LED-urile sunt şi mult mai rezistente în timp, având o durată medie de viaţă de 100.000 de ore, comparativ cu 1.000 de ore pentru becurile cu incandescenţă şi respectiv 10.000 de ore pentru lămpile cu fluorescenţă.
Lămpile cu LED pot mări calitatea vieţii pentru mai mult de 1,5 miliarde de oameni din diferite părţi ale lumii care nu sunt conectaţi la reţelele de distribuţie a energiei electrice. Datorită consumului redus de energie, aceste lămpi pot fi alimentate de la centrale solare ieftine, amplasate local. Conform dorinţei testamentare a lui Alfred Nobel, comisia care atribuie premiile Nobel trebuie să respecte criteriul recompensării acelor invenţii sau descoperiri care au cel mai mare impact pozitiv asupra omenirii în ansamblu, iar lămpile cu LED pot avea un astfel de impact.
Premiul Nobel pentru Fizică este însoţit de o recompensă financiară în valoare de 8 milioane de coroane suedeze, adică aproximativ 881.000 de euro, ce va fi împărţită între cei trei laureaţi.
Premiul pentru Fizică este cel de-al doilea anunţat după ce 'sezonul' premiilor Nobel a început luni cu categoria rezervată Medicinei. Premiul Nobel pentru Chimie va fi anunţat miercuri, 8 octombrie.