Guvernul de dreapta condus de premierul Benjamin Netanyahu a primit, joi, votul de învestitură al Parlamentului israelian (Knesset), cu o agendă care include acţiuni pentru menţinerea ordinii publice, dezvoltarea infrastructurii şi oprirea programului nuclear iranian.
Acesta este al şaselea mandat de prim-ministru obţinut de Benjamin Netanyahu. Partidul Likud (dreapta) a format majoritate parlamentară cu cinci partide naţionaliste şi ultraortodoxe. Knessetul a aprobat instalarea noului Cabinet guvernamental cu 63 de voturi pentru din totalul de 120, conform cotidianului The Times of Israel.
Programul guvernamental are ca priorităţi acţiuni pentru menţinerea ordinii publice, dezvoltarea infrastructurii şi oprirea programului nuclear iranian. Noul Guvern va demara reforme judiciare, acţiuni de atenuare a costurilor ridicate şi posibile proiecte de extindere a coloniilor evreieşti din Cisiordania, riscând să amplifice conflictul cu palestinienii şi să îşi atragă critici din partea Uniunii Europene şi Statelor Unite.
Generalul în retragere Yoav Galant a fost numit ministru al Apărării, iar Eli Cohen va fi ministru de Externe. "Nu este o onoare mai mare pentru mine decât să fiu în slujba statului Israel în calitatea de ministru de Externe, pe scena politică internaţională. Provocările sunt enorme, lumea este turbulentă, dar îi mulţumesc premierului Netanyahu pentru încrederea acordată (...)", a declarat Eli Cohen, citat de site-ul Ynetnews.com.
Haim Katz va fi ministru al Turismului, Yoav Kisch va fi titularul portofoliului Educaţiei, iar Yariv Levin va deveni ministru al Justiţiei. Avi Dichter va fi ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar Shlomo Karhi va fi ministru al Comunicaţiilor.