x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia: Plan pentru expulzări

Italia: Plan pentru expulzări

de Carmen Plesa    |    22 Mai 2008   •   00:00
Italia: Plan pentru expulzări
Sursa foto: Francesco Pischetola/

Dacă pachetul de mă­suri pentru siguranţă va fi adoptat de Parlament, din această vară, românii vor avea viaţă grea în Italia.

Dacă pachetul de mă­suri pentru siguranţă va fi adoptat de Parlament, din această vară, românii vor avea viaţă grea în Italia.

 
Pedepse de pînă la patru ani de închi­soare pentru străi­nii care stau ilegal în Italia, expulzarea comunita­rilor condamnaţi la cel pu­ţin doi ani de închisoare sau a celor care reprezintă o ame­ninţare pentru securitate în Peninsulă – acestea sînt doar cîteva din mă­su­rile cuprinse în pachetul de legi privind siguranţa, aprobat ieri la Napoli de guvernul italian.

Ministrul de Interne, Ro­berto Maroni, a anunţat că de­cretele vor respecta nor­mele europene referitoare la expulzarea cetăţenilor comunitari. Măsurile la care s-ar putea însă aştepta românii se referă la obligativitatea de a avea un venit legal prin­tr-un contract de muncă şi un domiciliu stabil.

 
EXPEDIAŢI. Cei care vor comite infracţiuni ce presupun pedepse de cel puţin doi ani de închisoare sau cei care sînt consideraţi o ameninţare la adresa siguranţei în Italia ar putea fi expulzaţi. Presa italiană a scris zilele acestea chiar şi despre un venit lunar minim care ar condiţiona rămînerea unui imigrant în spaţiul ita­lian. Este vorba de 950 de euro, sumă pe care majoritatea menajerelor şi îngrijitoarelor românce, de exemplu, nu o cîştigă într-o lună.

După ce, la Napoli, locui­torii au incendiat taberele de romi, mai mulţi oficiali eu­ropeni au criticat Italia pentru acţiunile “de tip po­grom” împotriva nomazilor.

De asemenea, mai mulţi miniştri din guvernul spa­niol au criticat Italia pentru politica ei dură în privinţa imigraţiei.

×
Subiecte în articol: externe italia