Joe Biden a ținut un discurs istoric, în noaptea de joi spre vineri, după ce a vizitat Israelul aflat în război cu Hamas și Hezbollah, două grupări teroriste din Orientul Mijlociu.
Președintele s-a adresat națiunii sale și a afirmat că ajutorul oferit de SUA pentru Ucraina și Israel este vital pentru securitatea țării sale.
„A ne asigura că Israelul și Ucraina au succes este vital pentru securitatea națională a Americii. Nu putem renunța la soluția (n.r. de a lupta în războaiele lor) celor două state. Oricât de greu ar fi, nu putem renunța la pace, nu putem renunța la o soluție cu cele două state”, spune Biden.
„Leadershipul american este ceea ce ţine lumea laolaltă. Alianţele sunt cele care ne menţin în siguranţă în America. Valorile americane sunt cele care ne fac să fim o naţiune parteneră cu care vrei să lucrezi. Să punem toate acestea în pericol - să ne îndepărtăm de Ucraina, să întoarcem spatele Israelului - pur şi simplu nu merită. Este o investiţie inteligentă care ne va aduce asigurări pentru securitatea americană pentru generaţii întregi. Ajutaţi-ne să ţinem trupele americane departe de pericol. Ajutaţi-ne să construim o lume mai sigură, mai paşnică, mai prosperă pentru copiii şi nepoţii noştri”, a spus Biden.
În adresarea către națiunea americană, președintele SUA a subliniat că Hamas dorește „destabilizarea democrației într-o țară vecină”, în timp ce SUA nu se poate retrage din a „opri apetitul lui Putin pentru putere şi control în Ucraina. Dacă nu îl oprim, nu se va limita la Ukraina”.
„În această dimineață devreme m-am întors din Israel. Mi-au spus că sunt primul președinte american care a călătorit acolo în timpul unui război. M-am întâlnit cu prim-ministrul și cu membri ai cabinetului său și, cel mai emoționant, m-am întâlnit cu israelienii care au trecut prin teroarea îngrozitoare a atacului Hamas pe 7 octombrie. Peste 1.300 de oameni au fost măcelăriți în Israel, inclusiv cel puțin 32 de cetățeni americani. Zeci de nevinovați, de la bebeluși la bunici, israelieni, americani, luați ostatici. Și le-am spus familiilor israelienilor luați captivi de Hamas că urmăm fiecare cale pentru a-i aduce pe cei dragi acasă. Ca președinte, nu este prioritate mai mare pentru mine decât siguranța americanilor luați ostatici", a subliniat liderul de la Casa Albă.
„În Israel am văzut oameni care sunt puternici, determinați, rezilienți, dar și furioși, șocați și suferind profund. Am vorbit și cu președintele Abbas, al Autorității Palestiniene și am reiterat că SUA rămân dedicate poporului palestinian, dreptului său la demnitate și la autodeterminare. Acțiunile teroriștilor Hamas nu iau acest drept”, a explicat Joe Biden.
„În privința Ucrainei, cer Congresului să se asigure că vom continua să trimitem Ucrainei, fără întrerupere, armele de care au nevoie pentru a se apăra, pentru a-și apăra țara, astfel încât Ucraina să oprească brutalitatea lui Putin în Ucraina. Ei reușesc. Când Putin a invadat Ucraina, a crezut că va lua Kievul și întreaga Ucraină în câteva zile. Un an mai târziu, Putin a pierdut. Și continuă să piardă. Kievul stă în picioare datorită bravului popor ucrainean. Ucraina a recâștigat peste 50% din teritoriul pe care le-a ocupat trupele rusești. Sprijinită de coaliția condusă de SUA, peste 50 de țări din lume și-au adus contribuția pentru a sprijini Kievul.
Ce s-ar fi întâmplat dacă am fi plecat? Suntem națiunea esențială. Între timp, Putin s-a îndreptat către Iran și către Coreea de Nord pentru a cumpăra drone de atac și muniție, pentru a teroriza orașele și poporul ucrainean. De la bun început am spus că nu voi trimite trupe americane să lupte în Ucraina. Tot ceea ce cere Ucraina este ajutor pentru arme, muniție, capacități, capabilități, pentru a împinge forțele rusești invadatoare de pe pământul lor și sisteme antiaeriene pentru a doborî rachetele rusești înainte de a distruge orașele ucrainene.
Vreau să fiu clar în privința unui lucru. Trimitem Ucrainei echipament care stă în stocuri. Și când folosim banii alocați de Congres, îi folosim pentru a ne reumple propriile depozite, propriile stocuri, cu echipament nou, echipament care apără America și care este făcut în America - rachete Patriot pentru bateriile de apărare antiaeriană făcute în Arizona, proiectile de artilerie produse în 12 state, în Pennsylvania, Ohio, Texas și multe altele", a spus Biden în discursul istoric.
Legat de vizita sa în Ucraina, Biden a declarat:
„Cu mine era doar un grup mic de personal de securitate, câțiva consilieri. Dar când am coborât din tren și l-am întâlnit pe președintele Zelenski, nu m-am simțit singur. Aduceam cu mine ideea Americii, promisiunea Americii, poporului care lupta pentru aceleași lucruri pentru care am luptat noi acum 250 de ani: libertate, independență, autodeterminare. Când mergeam prin Kiev cu președintele Zelenski, cu sirenele de raid aerian sunând în depărtare, am simțit mai puternic ca niciodată ceva ce am crezut întotdeauna: America este un far pentru lume. Rămâne un far pentru lume. După cum spunea prietena mea Madeleine Albright, este națiunea indispensabilă. În această seară, sunt oameni nevinovați în întreaga lume care speră datorită nouă, care cred într-o viață mai bună datorită nouă, care sunt disperați să nu fie lăsați de izbeliște de către noi și care ne așteaptă. Știu că avem problemele noastre acasă, trebuie să le depășim. Nu putem lăsa politica măruntă, partizană, furioasă să stea în calea responsabilităților noastre de națiune măreață. Nu trebuie să lăsăm și nu vom lăsa teroriști ca Hamas și tirani ca Putin să câștige. Refuz să las să se întâmple asta! În astfel de momente, trebuie să ținem minte cine suntem. Suntem Statele Unite ale Americii! Statele Unite ale Americii! Și nu e nimic ce nu putem face dacă o facem împreună”.
(sursa: Mediafax)