Vicepreşedintele american este în vizită oficială în capitala Ucrainei, în semn de susţinere faţă de noile autorităţi de la Kiev. Joe Biden s-a întâlnit cu preşedintele interimar, Oleksandr Turcinov şi urmează să poate discuţii şi cu premierul Arseni Iaţeniuk despre alegerile prezidenţiale de luna viitoare. Vizita vicepreşedintelui american în Ucraina are loc după ce ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a acuzat atât Kievul, cât şi Washingtonul că nu fac nimic pentru a pune capăt tensiunilor din estul ţării.
Ministrul rus de Externe spune că atacul armat care a avut loc în noaptea de Înviere la Slaviansk este cea mai bună dovadă că autorităţile de la Kiev nu sunt interesante în rezolvarea pe cale paşnică a tensiunilor separatiste din estul ţării. Rusia acuză şi Statele Unite, care ar gira acest comportament.
„Înainte să ne dea ultimatumuri, cerându-ne să respectăm cerințe în două sau trei zile, sub amenințarea sancțiunilor, partenerii noștri americani ar trebui să-și asume responsabilitatea deplină pentru cei pe care i-au adus la putere”, a acuzat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, potrivit digi24.ro
În estul Ucrainei domneşte un calm aparent. La Slaviansk, autorităţile locale au interzis circulaţia pe timpul nopţii pentru a evita repetarea unor incidente similare celui în care cinci oameni au murit în timpul unui atac armat. Militanţii proruşi continuă să ocupe mai multe clădiri guvernamentale şi nu sunt dispuşi să predea armele.
„Oamenii speră ca toată lumea să ne audă într-un final şi speră să nu existe o denaturare a ceea ce se întâmplă aici. Toţi cei din Slaviansk şi republica Donbass vor pace. Dacă cuiva nu îi place de noi, să ne lase să fim independenţi. Cu Rusia, fără Rusia, dar independenţi”, a spus un localnic.
Liderii locali din Doneţk au făcut apel la Federaţia Rusă să trimită trupe de menţinere a păcii în regiune, iar în cazul în care cererea nu va fi onorată, separatiştii spun că s-ar mulţumi să primească de la Moscova hrană şi alte ajutoare materiale.