x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden se va întâlni cu Mario Draghi 

Joe Biden se va întâlni cu Mario Draghi 

28 Apr 2022   •   09:20
Joe Biden se va întâlni cu Mario Draghi 
Sursa foto: Hepta

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, îl va primi pe 10 mai, la Casa Albă, pe premierul Italiei, Mario Draghi, discuţiile urmând să se concentreze pe conflictul din Ucraina şi pe securitatea energetică a Europei.

"Preşedintele Biden aşteaptă să îl întâmpine pe premierul Italiei, Mario Draghi, la Casa Albă, pe 10 mai. Vizita va reafirma legăturile profunde de prietenie şi parteneriatul puternic dintre Statele Unite şi Italia. Cei doi lideri vor discuta despre acţiunile de coordonare cu aliaţii şi partenerii pe tema măsurilor de susţinere a poporului Ucrainei şi de a impune costuri economice Rusiei pentru agresiunea neprovocată", anunţă Preşedinţia SUA, conform unui comunicat postat pe site-ul oficial, vizualizat de MEDIAFAX.

"Vor discuta despre cooperarea noastră strânsă în sensul promovării prosperităţii economice globale, despre intensificarea securităţii energetice a Europei şi despre contracararea schimbărilor climatice. De asemenea, vor avea un schimb de puncte de vedere despre probleme regionale şi mondiale, precum şi despre pregătirea summiturilor G7 şi NATO din iunie", precizează Casa Albă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Joseph Biden