John Bailey, preşedintele Academiei artelor şi ştiinţelor cinematografice, rămâne în funcţie după ce a fost reales marţi, pentru a conduce instituţia cinematografică cea mai importantă din SUA, se arată într-un comunicat difuzat de instituţie şi preluat de EFE.
În primul an al său de mandat în fruntea Academiei, care decernează prestigioasele premii Oscar, Bailey a fost vizat de acuzaţii de hărţuire sexuală dezvăluite în martie şi care au determinat lansarea unei anchete interne în cadrul instituţiei.
Bailey, care a respins aceste acuzaţii, va rămâne până la urmă în funcţie după ce Academia a încheiat investigaţia şi a determinat că nu a avut loc niciun tip de hărţuire sexuală.
John Bailey, care este regizor de imagine, a fost numit preşedintele Academiei de la Hollywood în august 2017, în locul lui Cheryl Boone Isaacs, care şi-a părăsit postul după încheierea mandatului său de patru ani.
Cariera lui John Bailey ca regizor de imagine include filme precum 'Ordinary People' (1980), 'Groundhog Day' (1993) sau 'As Good As It Gets' (1997).
În afară de realegerea lui Bailey, Academia a aprobat continuitatea lui Lois Burwell ca prim-vicepreşedinte în organigrama instituţiei. Sid Ganis, Larry Karaszewski şi Nancy Utley completează lista vicepreşedinţilor.