x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jose Manuel Barroso: Sper ca SUA să-şi unească forţele cu Europa din acest moment

Jose Manuel Barroso: Sper ca SUA să-şi unească forţele cu Europa din acest moment

de Ovidiu Ciutescu    |    05 Noi 2008   •   00:00

Jose Manuel Barroso, l-a felicitat miercuri pe Barack Obama pentru victoria în alegerile prezidenţiale din SUA. Preşedintele Comisiei Europene  şi-a exprimat speranţa că, sub conducerea lui Obama, America se va alia cu Europa, pentru a îndrepta lumea către "un nou acord", relatează AFP, citat de Mediafax.



"Trebuie să transformăm criza actuală în oportunitate. Avem nevoie de un nou acord («new deal») pentru o lume nouă. Sper sincer că sub conducerea preşedintelui Obama, Statele Unite îşi vor uni forţele cu Europa pentru a ajunge la acest «new deal», în beneficiul societăţii noastre şi al lumii întregi", a declarat Barroso, într-un comunicat dat publicităţii la puţin timp după anunţul alegerii lui Barack Obama la Casa Albă. "A venit momentul unui angajament reînnoit între Europa şi Statele Unite. Vreau să-l asigur pe senatorul Obama de susţinerea Comisiei Europene şi de susţinerea mea personală în vederea reînnoirii acestui angajament pentru a lupta împreună împotriva numeroaselor dificultăţi care ne aşteaptă", a mai spus Barroso.

×
Subiecte în articol: externe