x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Justiţia germană anchetează cazul spionării telefonului mobil al lui Merkel de către NSA

Justiţia germană anchetează cazul spionării telefonului mobil al lui Merkel de către NSA

04 Iun 2014   •   21:22

Justiţia germană va investiga în legătură cu presupusa spionare a telefonului mobil aparţinând cancelarului german Angela Merkel de către serviciile secrete americane, fapt dezvăluit de fostul consultant NSA Edward Snowden, a anunţat miercuri procurorul federal german Harald Range.

“Doresc să deschid o anchetă în legătură cu ascultarea convorbirilor de pe telefonul mobil al cancelarului (Merkel)”, le-a spus procurorul Harald Range ziariştilor, după o audiere în faţa unei comisii parlamentare.

Ancheta este deschisă “împotriva X”, a precizat magistratul Parchetului federal, situat la Karlsruhe (vest), şi se referă la fapte de spionaj şi activităţi în favoarea unui serviciu străin de informaţii.

Cu toate acestea, el a anunţat că nu va deschide o anchetă privind spionarea comunicaţiilor a milioane de germani, dezvăluită în documentele confidenţiale oferite de Edward Snowden.

Dezvăluirile fostului consultant NSA Edward Snowden au produs un şoc în Germania, acestea prezentând un sistem vast de monitorizare a conversaţiilor telefonice şi comunicaţiilor pe Internet ale germanilor, ce a ajuns până la telefonul mobil al cancelarului Merkel, care a fost spionat timp de mai mulţi ani. Scandalul a afectat relaţiile Germaniei cu SUA, în mod tradiţional foarte apropiate. (I.D)


×