El a afirmat anterior că Moscova se află "într-o formă de vasalitate faţă de Beijing".
"Această abordare este absolut falsă şi rezultă dintr-o înţelegere absolut eronată a esenţei a ceea ce se întâmplă între cele două puteri. Relaţiile noastre cu China sunt de natura unui parteneriat strategic special", a precizat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, care a mai spus că este "categoric în dezacord" cu poziţia exprimată de Emmanuel Macron.
Șeful statului francez a afirmat, într-un interviu, că "Rusia a pierdut deja din punct de vedere geopolitic" prin declanşarea ofensivei militare speciale împotriva Ucrainei.
"Ea a intrat de facto într-o formă de vasalitate faţă de China", a insistat Macron.
De cealaltă parte, Dmitri Peskov punctează că relațiile dintre cele două țări sunt bazate pe "luarea în considerare a intereselor mutuale, avantajelor reciproce, a unei apropieri în privința viziunii asupra lumii, a unei respingeri comune a încercărilor de a impune opinia altcuiva asupra dezvoltării ţărilor noastre".
După începutul războiului din Ucraina, Macron a făcut afirmații contradictorii cu privire la Federația Rusă dar și la SUA.
Relațiile dintre Rusia și China au devenit tot mai apropiate în contextul conflictului din Ucraina, care a determinat impunerea unor sancțiuni extrem de dure Moscovei de către statele occidentale, respectiv UE, SUA, Canada, Japonia. Însă China, India, statele arabe și cele din America de Sud nu s-au alăturat acestora.
Președintele chinez Xi Jinping a efectuat o vizită la Moscova, în martie 2023, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin, cei doi lideri manifestându-și solidaritatea în fața Occidentului. Totodată, China a prezentat un plan de pace în Ucraina și depune eforturi pentru soluționarea politică a conflictului.
Totodată, Peskov a avertizat că livrările de către Regatul Unit a unor rachete de croazieră Storm Shadow, cu rază lungă de acțiune, vor provoca mai multe distrugeri.
"Marea Britanie aspiră să se plaseze în fruntea ţărilor care continuă să inunde Ucraina cu arme", a spus el, precizând că acestea nu vor avea "un impact semnificativ asupra derulării" conflictului.
"Noi vedem aceasta într-un mod foarte negativ", a insistat înaltul oficial rus.
Despre alegerile din Turcia, Peskov a afirmat că relațiile dintre cele două țări vor continua indiferent de câștigător.