Liderul Partidului Laburist britanic, Jeremy Corbyn, a prezentat joi programul formaţiunii sale în perspectiva alegerilor de luna viitoare, program care promite o schimbare radicală şi un nou acord de Brexit în cazul în care laburiştii câştigă scrutinul, relatează AFP şi Reuters.
Planul „radical” al lui Corbyn pentru o schimbare „reală” prevede între altele o serie de naţionalizări şi investiţii de miliarde de lire în serviciile publice, iar în ce priveşte ieşirea din Uniunea Europeană - problema-cheie a alegerilor din 12 decembrie - , liderul laburist se angajează să negocieze cu UE un nou acord de retragere pe care să-l supună votului britanicilor în termen de şase luni, la un referendum care să ofere şi varianta rămânerii în blocul comunitar.
Între naţionalizările anunţate în program se numără o naţionalizare parţială a gigantului telecomunicaţiilor BT - în vederea realizării uneia din cele mai ambiţioase promisiuni laburiste, de a universaliza accesul la tehnologiile în bandă largă -, precum şi a căilor feroviare, a furnizării de apă şi a poştei.
Laburiştii promit, de asemenea, să acorde miliarde de lire sănătăţii, educaţiei şi transporturilor, să reducă diferenţele între cele mai mari şi cele mai mici salarii şi să construiască 150.000 de locuinţe sociale pe an, dar şi să majoreze cu 5% impozitele pentru cei mai bogaţi britanici.
Înainte de lansarea programului electoral, la Birmingham (centrul Angliei), Jeremy Corbyn şi-a reluat atacurile de la începutul campaniei împotriva celor bogaţi şi puternici, subliniind că, după nouă ani de austeritate sub diferite guverne conservatoare, „a venit timpul pentru o schimbare reală”.
Laburiştii se află deocamdată pe poziţia a doua în sondajele privind intenţiile de vot, cu mult în urma Partidului Conservator al premierului Boris Johnson.