Preşedintele Adunării Naţionale franceze (Camera Inferioară a Parlamentului francez), Bernard Accoyer, a făcut o gafă când s-a adresat preşedintelui APCE (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), turcul Mevlut Cavusoglu.
Accoyer i-a confundat numele de familie cu cel al fostului dictator român Nicolae Ceauşescu. Preşedintele Adunării Naţionale l-a salutat pe Cavusoglu, adresându-i-se cu "domnule Melvut Ceaucescu", când le-a urat bun venit preşedintelui Cavusoglu şi delegaţiei APCE care îl însoţea.
Se pare că patronimele şi paronimele le dau de furcă personalităţilor franceze în ultimul timp. Nu mai devreme de săptămâna trecută, europarlamentarul francez Rachida Dati a făcut o gafă cu conotaţii sexuale în plin interviu televizat. Vorbind despre criza financiară şi consecinţele acesteia, fostul ministru francez al Justiţiei a confundat inflaţia cu... felaţia.
Citește pe Antena3.ro