x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lloyds devine proprietarul Bank of Scotland

Lloyds devine proprietarul Bank of Scotland

de Ovidiu Ciutescu    |    18 Sep 2008   •   00:00

Banca britanică Lloyds TSB a anunţat, joi, că a cumpărat Halifax Bank of Scotland (HBOS) pentru 12,2 miliarde lire sterline (22,2 miliarde dolari), după ce valoarea de piaţă a HBOS a scăzut la jumătate, în ultima săptămînă, informează AFP.

Banca britanică Lloyds TSB a anunţat, joi, că a cumpărat Halifax Bank of Scotland (HBOS) pentru 12,2 miliarde lire sterline (22,2 miliarde dolari), după ce valoarea de piaţă a HBOS a scăzut la jumătate, în ultima săptămînă, informează AFP.

 

ASOCIERE. Companiile au arătat într-un comunicat că fiecare acţionar HBOS va primi 0,83 acţiuni Lloyds pentru fiecare acţiune HBOS deţinută. În urma înţelegerii, actualii acţionari ai Lloyds TSB vor deţine 56% din acţiunile băncii, în timp ce acţionarii HBOS vor deţine 44% din Lloyds. Ambele bănci vor deţine 28% din piaţa creditelor ipotecare, din Marea Britanie, conform Bloomberg. Mai mult de 70% din veniturile celor două bănci provin din Marea Britanie. Marţi, Times arăta că o fuziune între banca HBOS şi Lloyds TSB ar putea duce la concedierea a 40.000 de salariaţi şi la închiderea a 1.000 de unităţi bancare, deoarece activităţile celor două bănci se suprapun. Concedierile posibile au devenit un subiect important în contextul în care noile statistici publicate au arătat că şomajul din Marea Britanie a crescut pînă la un nivel maxim al ultimilor nouă ani. Astfel, cu cei 81.000 de noi şomeri din august, în Marea Britanie există 1,72 milioane de şomeri. Achiziţia HBOS de către Lloyds survine după ce AIG a fost salvată în ultimul moment de la faliment iar banca de investiţii Lehman Brothers a fost nevoită să îşi declare falimentul.

 

×
Subiecte în articol: externe lloyds hbos