Urias scandal dupa ce Scotland Yard-ul a dat-o in bara ucigand vineri, intr-o statie de metrou, un om nevinovat.
O moarte cu iz de incident diplomatic. Barbatul ucis vineri dimineata intr-o statie de metrou din Londra nu era nici terorist si nici n-avea vreo legatura cu atentatele din ultimele doua saptamani din capitala britanica.Era un brazilian, stabilit legal de trei ani in Marea Britanie. Autorii atentatelor din ultimele doua saptamani aproape si-au vazut visul cu ochii: Londra este panicata. In ciuda rateului dat vineri, Scotland Yard-ul isi continua ancheta, incercand sa prinda reteaua terorii, care a dat peste cap ritmul vietii de zi cu zi a londonezilor. Ancheta pe marginea valului de atentate de la Londra, care gasise vineri o legatura intre atacurile din 7 iulie si cele din 21 iulie, a primit o lovitura serioasa chiar din partea celor care ar trebui sa contribuie la restabilirea securitatii si a calmului in randul populatiei britanice. Terorismul si-a facut, si de aceasta data, "datoria": a panicat nu doar oamenii de rand, ci si politistii. Londra este terorizata, iar calmul britanic se duce, usor, pe apa sambetei. Scotland Yard a recunoscut, sambata seara, ca barbatul impuscat mortal vineri cu cinci focuri de arma trase de la mica distanta direct in cap nu era nici pe departe terorist. Si nici asiatic, asa cum il "vazusera" toti martorii oculari. FALSUL TERORIST. N-avea nici o incarcatura exploziva asupra sa, asa cum s-a crezut. Nu-i atarnau fire electrice din geaca, n-avea nici rucsacul plin-ochi cu explozibili, era un simplu electrician, stabilit de trei ani in Marea Britanie. Un brazilian de 27 de ani, complet nevinovat. Sau, daca vrem, un brazilian panicat. Intr-un moment nepotrivit, in fata unor politisti panicati ca si el, dar cu ordin sa traga. Pentru ca, de ieri, este oficial: politistii britanici au ordin sa traga un glont in cap presupusilor atentatori sinucigasi. A anuntat chiar seful Scotland Yard, Ian Blair. SOCATI. O lume intreaga, dar in special Brazilia, este acum sub soc. Guvernul brazilian cere explicatii, Scotland Yard isi cere scuze si vorbeste despre "o tragedie", incercand sa-si explice eroarea: victima, Jean Charles de Menezes, "iesise dintr-o locuinta din cartierul Tulse Hill, din apropiere de Stockwell, aflata sub supraveghere, pentru ca ar avea legatura cu atentatele din 21 iulie". Comunitatea musulmana din Marea Britanie, care se stie "cu musca pe caciula", dar si vanata, a cerut, inca de vineri, o ancheta la sange pe marginea acestui incident, simtind, parca, o posibila eroare tragica. Politia a refuzat sa detalieze circumstantele care au dus la uciderea brazilianului, incidentul facand acum obiectul a doua anchete, una a serviciilor interne ale acesteia si alta a unei comisii independente.
Citește pe Antena3.ro
|
EXPLICATIE"Nu-i nici un complot pentru a ucide niste oameni. Stiu ca minoritatile etnice vorbesc despre o politica de «trage pentru a ucide», dar aici este vorba despre o politica de a trage pentru a proteja oamenii" Ian Blair Seful Scotland Yard |
|
FURIE. "Scuzele nu sunt suficiente. Cred ca moartea varului meu este rezultatul incompetentei politiei", apreciaza verisorul lui Jean Charles de Menezes (foto), ucis din greseala de politia britanica |