x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lupte sângeroase la Slaviansk: zeci de morţi în ambele tabere

Lupte sângeroase la Slaviansk: zeci de morţi în ambele tabere

06 Mai 2014   •   08:23
Lupte sângeroase la Slaviansk: zeci de morţi în ambele tabere

Patru militari ucraineni şi-au pierdut viaţa, iar alţi 20 au fost răniţi luni, în timpul operaţiunii speciale desfăşurate de Kiev în sud-estul Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean de interne Arsen Avakov pe pagina sa de Facebook, citată de Ria Novosti.

Potrivit acestuia, pierderile sunt mai semnificative în cealaltă tabăra a insurgenţilor proruşi, care au pierdut în jur de 30 de persoane, în timp ce mai multe zeci au fost rănite.

Anterior, ministrul Avakov raportase că opt militari ucraineni au fost răniţi, ulterior fiind raportată moartea unuia din ei.

În acelaşi timp, comandantul miliţiilor proruse Igor Strelkov a declarat telefonic pentru Ria Novosti că, potrivit datelor preliminare, zece militanţi proruşi au fost ucişi în timpul atacului asupra unui punct de control la Slaviansk.

În ultimele zile, armata ucraineană a trecut la faza activă a operaţiunii speciale împotriva insurgenţilor proruşi, în special la Slaviansk şi Kramatorsk, încercând să readucă liniştea înaintea alegerilor prezidenţiale anticipate, prevăzute să se desfăşoare la 25 mai.

×