Catedrala din secolul al XII-lea, unul dintre cele mai vizitate monumente ale capitalei franceze, își va redeschide porțile săptămâna viitoare pentru turiști și credincioși catolici.
„Nu am mai văzut un astfel de șantier niciodată, până acum. Cu toții ați contribuit la proiectul secolului”, a declarat Macron în fața unei adunări care a inclus tâmplari, pietrari, restauratori de artă, pompieri și donatori.
„Incendierea Catedralei Notre-Dame a provocat o rană națională, iar voi ați fost remediul ei, (restaurând-o) prin determinare, muncă grea și angajament”. Muncitorii au izbucnit în aplauze când Macron și-a încheiat discursul cu un ultim „mulțumesc”.
Lucrările de reconstrucție au restaurat turla catedralei, bolta, vitraliile și garguii din piatră sculptată, redându-le gloria de odinioară, cu piatra albă și decorațiunile aurii strălucind.
În timpul vizitei sale la fața locului, Macron părea profund impresionat de lumina care se revărsa în naos prin ferestrele renovate. „Este copleșitor”, a spus el în timp ce vizita catedrala împreună cu soția sa, Brigitte, primarul Parisului, Anne Hidalgo, și alți înalți oficiali.
(sursa: Mediafax)