O nouă coaliţie internaţională de activişti şi-a făcut publică, marţi, intenţia de a echipa, până la sfârşitul acestui an, o nouă flotilă în scopul spargerii blocadei maritime impuse de Israel în Fâşia Gaza.
"Vrem să trimitem această flotilă în 2014", au declarat presei reprezentanţi ai acestei coaliţii, din care face parte ONG-ul islamic turc Fundaţia de Ajutor Umanitar (IHH), la originea tentativei precedente, care s-a soldat, în mai 2010, cu decesul a zece activişti turci.
Organizatorii nu au precizat calendarul operaţiunii în timpul conferinţei de presă organizate la sediul IHH.
"Aceasta este o reacţie de solidaritate cu poporul palestinian, care se manifestă peste tot în lume", şi-a justificat grupul iniţiativa, la o lună după o nouă ofensivă lansată de armata israeliană în Fâşia Gaza.
Navele care vor forma această nouă flotilă vor pleca din mai multe porturi din întreaga lume, pentru a transporta ajutor umanitar destinat palestinienilor.
"Vom forma această flotilă cu obiectivul de a arăta că membrii comunităţii internaţionale nu pot sta cu braţele încrucişate atunci când sunt atacaţi civili şi sunt comise crime împotriva umanităţii", a explicat activistul canadian Ehab Lotayef.
Blocada asupra Fâşiei Gaza a fost impusă în 2007, având, potrivit statului israelian, obiectivul de a împiedica livrarea de arme către palestinienii islamişti din Hamas, care controlează acest teritoriu.
În mai 2010, asaltul unor comandouri israeliene asupra navei-amiral din prima flotilă, Mavi Marmara, a provocat decesul a 10 cetăţeni turci şi o gravă criză diplomatică între guvernele israelian şi turc.
Justiţia turcă a iniţiat, în 2012, un proces în contumacie împotriva a patru responsabili ai armatei israeliene. Negocieri au fost demarate între cele două părţi pentru despăgubirea victimelor turce, însă fără să se soldeze cu vreun rezultat.
Ales duminică preşedinte din primul tur de scrutin, premierul turc islamo-conservator Recep Tayyp Erdogan şi-a multiplicat în ultimele săptămâni atacurile violente împotriva noii intervenţii militare a statului israelian în Gaza.
Organizaţia non-guvernamentală IHH este considerată apropiată de autorităţile de la Ankara.
Mavi Marmara va face parte din noua expediţie care, după cum a precizat Durmus Aydin, un responsabil al IHH, "nu este în niciun fel susţinută de guvernul turc".