Doi din trei americani sunt de părere că autorităţile nu ar trebui să plătească răscumpărări teroriştilor în schimbul ostaticilor, potrivit unui sondaj de opinie Reuters-IPSOS publicat marţi.
Potrivit sondajului realizat în rândul a 4.685 de americani, 62% dintre cei chestionaţi au declarat că sunt de acord cu politica SUA şi a Marii Britanii de a refuza să plătească răscumpărări, ca răspuns la o întrebare cu privire la uciderea jurnalistului american James Foley şi răscumpărarea de milioane de dolari cerută de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) în schimbul eliberării sale.
Doar 21% au afirmat că nu sunt de acord cu această politică. Sondajul a fost realizat în perioada 12-25 august.
În acelaşi sondaj, majoritatea americanilor au afimat că SUA ar trebui să intervină într-un fel în Irak, deşi o proporţie semnificativă se opune prezenţei de trupe americane pe teren în sprijinul guvernului de la Bagdad. Doar 29% dintre cei chestionaţi au fost de părere că SUA nu ar trebui să se implice, chiar şi prin trimiterea de ajutor umanitar sau de arme.
31% dintre americani au afirmat că Washingtonul ar trebui să furnizeze ajutor umanitar refugiaţilor din zonele de conflict şi 21% au estimat că armata americană ar trebui să lanseze lovituri aeriene în sprijinul forţelor guvernamentale irakiene.
Doar 12% dintre americani au afirmat că Washingtonul ar trebui să finanţeze şi să sprijine o intervenţie multinaţională, 11% au afirmat că Statele Unite ar trebui să trimită trupe ale Forţelor Speciale pentru a sprijini Bagdadul, 10% au fost de acord ca SUA să furnizeze arme trupelor irakiene şi doar 7% au afirmat că ar trebui trimise trupe americane în Irak. (AGERPRES)