O manifestaţie în sprijinul palestinienilor din Gaza organizată sâmbătă la Paris în ciuda - fapt inedit în Europa - unei interdicţii a autorităţilor franceze s-a transformat în confruntare cu pietre şi gaze lacrimogene între poliţişti şi militanţi propalestinieni, notează AFP.
În altă parte în Europa, mai ales la Londra, unde mii de persoane au cerut oprirea bombardamentelor israeliene şi ridicarea blocadei impuse Fâşiei Gaza, mitingurile au avut loc în calm în a douăsprezecea zi a ofensivei israeliene în Gaza, care a făcut 334 de morţi în rândul palestinienilor.
La sfârşitul după-amiezii, o sută de manifestanţi au atacat poliţişti cu pietre şi sticle într-un cartier din nordul Parisului, potrivit unei surse din poliţie. Poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene.
Cel puţin o persoană a fost rănită şi poliţia a arestat 14 persoane.
Fapt extrem de rar, autorităţile au interzis manifestaţia la Paris, o decizie fără precedent în Europa. Ele se temeau de tulburări ale ordinii publice, după incidentele din timpul unei manifestaţii pro-palestiniene la 13 iulie. Incidente au avut loc atunci între manifestanţi propalestinieni şi membri ai comunităţii evreieşti în faţa unei sinagogi, soldate cu opt răniţi.
Justiţia franceză a reamintit că organizarea unui miting interzis este pasibilă de o pedeapsă de şase luni de închisoare şi o amendă de 7.500 de euro.
Mitinguri au avut loc de asemenea în majoritatea marilor oraşe franceze: 5.000 de persoane la Lyon, 3.000 la Marsilia şi cel puţin 1.300 la Strasbourg, cerând oprirea bombardamentelor israeliene asupra Gazei.
La Londra, mai multe mii de persoane au manifestat la apelul a şapte asociaţii, printre care Stop the War, Palestine Solidarity Campaign sau Islamic Forum of Europe, în faţa porţilor de la Downing Street 10, cabinetul şi reşedinţa primului ministru britanic.
Citește și Apocalipsa vine AZI
13 Apocalipse pe care le-am ratat și încă una, care va veni