x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie extinde programul de testare. Cetățenii din Anglia primesc două teste rapide pe săptămână

Marea Britanie extinde programul de testare. Cetățenii din Anglia primesc două teste rapide pe săptămână

05 Apr 2021   •   10:24
Marea Britanie extinde programul de testare. Cetățenii din Anglia primesc două teste rapide pe săptămână

Toți cetățenii din Anglia vor avea acces la două teste rapide pentru coronavirus săptămânal, din această săptămână, în cadrul unei extinderi a programului de testare al guvernului, anunță BBC, citat de Mediafax.

Kituri care pot oferi rezultate în aproximativ 30 de minute vor fi disponibile gratuit la punctele de testare, farmacii și prin poștă.

Testele sunt deja oferite școlarilor și familiilor acestora, precum și celor care trebuie să plece de acasă pentru muncă.

Criticii programului spun că riscă să devină o risipă de bani „scandaloasă”.

Măsura vine într-o perioadă în care premierul Boris Johnson urmează să se întâlnească cu cabinetul pentru a semna următoarea etapă de eliminarede restricții în Anglia, care prevede redeschiderea magazinelor neesențiale, precum și finționarea teraselor puburilor și restaurantelor, din 12 aprilie.

Johnson a salutat planul de a oferi tuturor teste începând cu 9 aprilie.

Testele rapide se adresează celor fără simptome Covid și pot fi luate acasă.

 

×
Subiecte în articol: Marea Britanie Covid-19 teste rapide