La sfarsitul unei campanii dominate de criza economica, Partidul Popular, de centru-dreapta, condus de Mariano Rajoy, a avut parte de o victorie zdrobitoare in alegerile parlamentare, castigand 187 de locuri in Parlament, in timp ce rivalul sau socialist, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), aflat la putere pana la actualele alegeri, a obtinut numai 109 locuri, potrivit rezultatelor date publicitatii ieri.
'Vom inceta sa mai fim partea problemei si vom fi in schimb partea solutiei. 46 de milioane de spanioli vor fi nevoiti sa duca batalia cu criza economica. Dar nu vom face miracole. Noi nu am promis asa ceva', declara Rajoy ieri, in curtea sediului partidului, dupa difuzarea rezultatelor scrutinului parlamentar, informeaza BBC online.
Rajoy si-a dobandit reputatia unui politician ambitios, tenace si agresiv cu prilejul alegerilor generale din Spania, din 2004, cand l-a avut contracandidat pe socialistul Jose Louis Zapatero, secretarul general de atunci al PSOE, care l-a invins in acele alegeri si a devenit prim-ministru. Tot in fata lui Zapatero, Rajoy a pierdut si in 2008. Acum insa, norocul i-a suras, iar partidul sau si-a luat revansa de doua ori fata de rivalul sau 'traditional', PSOE.
Nascut in 27 martie 1955, Rajoy este cel mai mare copil din cei patru frati si surori ai familiei unui jurist din Galicia. Cu totii au urmat cariere juridice, ca si tatal lor, care era presedintele Tribunalului provincial din Pontevedra (Galicia). 'De la el am mostenit simtul dreptatii, respectul pentru lege si munca', scria Rajoy mai demult intr-o autobiografie. Pasionat de ciclism, suporter al echipei de fotbal Real Madrid si amator de trabucuri, Rajoy s-a casatorit tarziu.
Are doi copii, Mariano, de 12 ani, si Juan, de 6 ani. Din 1979 poarta barba pentru a-si ascunde cicatricele provocate de un accident de circulatie, dezvaluie Liberation. A capatat 'virusul' politicii de tanar. La 25 de ani a intrat in Alianta Populara (AP), partid de dreapta fondat de Manuel Fraga, fost ministru in timpul regimului dictatorului Franco. In anul urmator a fost ales deputat si apoi vicepresedinte al Guvernului Galiciei, cumuland si functia de secretar general al AP din Galicia.
In 1989, Jose Maria Aznar, numit la conducerea AP, schimba denumirea partidului in Partidul Popular (PP), iar Rajoy devine membru al Comitetului Executiv. A ocupat apoi succesiv si alte functii, intre care cea de ministru al Culturii, de Interne, de purtator de cuvant al guvernului lui Aznar, apoi de presedinte au unui partid intrat in opozitie. Lui Zapateroo i-a facut zile fripte. Rajoy ataca insa cu violente toate deciziile guvernului condus de rivalul sau, chiar si in termeni ce pareau a fi mai degraba insulte la adresa premierului.
Multi dintre opozantii sai il vad ca pe o 'marioneta' politica, cu doua perioade de evolutie. Cea cuprinsa intre 2004 si 2008, cand criticii sai afirma ca era controlat de liderii de opinie ai dreptei radicale, iar dupa 2008, dupa ce a devenit presedintele PP, a inceput sa se simta tot mai puternic, iar in actuala campanie 'a virat' catre someri, care reprezinta 21% din populatia activa din Spania, adica spre aproximativ 5 milioane de voturi.