Un nou grup în Parlamentului European al partidelor de extremă dreapta ar putea primi până la 50 de milioane de euro finanţare din partea Uniunii Europene, potrivit Euractiv.com.
Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional din Franţa, mai are nevoie de doi parlamentari din state membre diferite pentru a forma un grup în Parlamentul European. Până în prezent, formaţiunea aflată în dezvoltare conţine 38 de membri din Olanda, Austria, Italia, Belgia, şi Franţa.
În cazul în care grupul va fi definitivat, membrii săi vor avea acces la:
un grant anual de 2,974,718.39 uuro pentru stabilirea şi funcţionarea grupului
un grant pentru crearea unui partid pan-european legat de grup în valoare de 895,830.73 euro
un grant pentru crearea şi funcţionarea unei fundaţii politice sau a unui think tank în valoare de 572,210.71 euro
sume suplimentare anuale de până la 4,442,759.83 euro
Aceste sume calculate la durata mandatului de cinci ani şi adunate cu costurile salariilor deputaţilor (în cazul celor 38 de parlamentari – peste 18 milioane de euro), conduc la o sumă totală pe care partidele de extrema-dreapta ar putea să o încaseze în cinci ani de aproape 50 de milioane de euro.
La 25 mai, FN a înregistrat o victorie convingătoare în Franţa, în cadrul alegerilor europarlamentare, depăşind Uniunea conservatoare pentru o Mişcare Populară (UMP) şi pe socialiştii ajunşi la putere în 2012.
Liderul FN şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că, în prezent, “începe ceva asemănător unui 'Război Rece' şi mai ales unui război economic”. Potrivit Marinei Le Pen, “în lume există două modele economice: ultraliberal, impus de SUA lumii întregi, şi unul patriotic, practicat de Rusia”. “Însă lumea nu mai este închistată doar în varianta SUA, ea este în prezent una multipolară, lucru care mă bucură. M-am pronunţat în repetate rânduri împotriva unui dictat unilateral din partea SUA”, a subliniat Le Pen.