Prima femeie care l-a acuzat pe judecătorul Brett Kavanaugh, nominalizat de Donald Trump la conducerea Curţii Supreme din SUA, de hărţuire sexuală a declarat că agresiunea i-a “alterat drastic” viaţa, scrie BBC.
Afirmaţia face parte din mărturia depusă de profesoara Christine Blasey Ford, înainte de a se prezenta în faţa Senatului, pentru o audiere, joi.
Judecătorul Kavanaugh, care va depune şi el mărturie, a negat acuzaţiile. Kavanaugh se confruntă şi cu alte acuzaţii.
“Nu este responsabilitatea mea să decid dacă domnul Kavanugh merită să fie la Curtea Supremă. Responsabilitatea mea este să spun adevărul”, a scris profesoara Ford. Aceasta afrimă că judecătorul ar fi încercat să o violeze, la o petrecere, când ea avea 15 ani, iar el 17.
“Agresiunea lui Brett asupra mea mi-a alterat drastic viaţa. Pentru o perioadă lungă de timp, mi-a fost prea frică şi prea ruşine pentru a da cuiva detalii. Am încercat să îmi spun că, pentru că Brett nu m-a violat, ar trebui să pot să trec mai departe şi doar să mă prefac că asta nu s-a întâmplat niciodată.”, a mai scris aceasta.
Profesoara susţine că domnul Kavanaugh şi prietenul lui, Mark Judge, au încuiat-o într-un dormitor, în timpul unei petreceri în Washington DC, în vara anului 1982.
“Brett şi Mark râdeau beţi în timpul atacului”, a spus aceasta. Mark Judge a spus că nu îşi aminteşte incidentul.
“Cred că Brett voia să mă violeze”, spune profesoara. Faptul că i-a acoperit gura, potrivit acesteia, a speriat-o cel mai mult şi a avut cel mai mare impact asupra ei.
Când Mark Judge a sărit în pat, profesoara Ford spune că a reuşit să scape de sub Brett şi astfel a fugit din cameră.