x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Medvedev, sub ochii lui Putin

Medvedev, sub ochii lui Putin

de Sînziana Stancu Publicat la 08 Mai 2008 00:00 Modificat la 08 Mai 2008 00:00
Medvedev, sub ochii lui Putin
AFP/

Rusia a marcat, prin înves­tirea în funcţie a celui de-al treilea preşedinte al ţării de la prăbuşirea fostei URSS, începutul unei perioade fără precedent, cînd puterea va fi împărţită între actualul şef al statului şi predecesorul său, devenit prim-ministru.

Rusia a marcat, prin înves­tirea în funcţie a celui de-al treilea preşedinte al ţării de la prăbuşirea fostei URSS, începutul unei perioade fără precedent, cînd puterea va fi împărţită între actualul şef al statului şi predecesorul său, devenit prim-ministru.

Medvedev a depus ieri jurămîntul în noua sa calitate, de preşedinte al ţării, în cadrul unei ce­remonii grandioase, regizate fără cusur, la Kremlin, într-una dintre cele mai frumoase săli ale secularului palat. Potrivit ceremonialului, Medvedev a ajuns la Marele Palat al Kremlinului la ora 12:00, a urcat, solemn, scara de onoare, cu acelaşi fast cu care a făcut-o şi Putin în 2000, cînd a devenit preşedinte, scrie AFP. După ce a ajuns în vîrful scării, două uşi aurite s-au deschis în faţa lui Medvedev, care şi-a continuat drumul pe un covor roşu, interminabil, întins în sala Sfîntul Andrei (sala tronului ţarilor), unde peste 2.400 de invitaţi, între care miniştri, guvernatori ai Federaţiei Ruse, de­putaţi, ambasadori străini, militari, demnitari religioşi şi oameni de afa­ceri, au asistat la ceremonia de în­vestire a noului preşedinte.

 

SEPARAT, DAR ÎMPREU­NĂ. Mai devreme, Putin intrase singur în palat, aşteptîndu-şi succesorul. Transferul puterii între el şi Medvedev a constituit un scurt moment din întreaga ceremonie. Putin a rostit o alocuţiune, mul­ţumind poporului rus pentru încre­derea şi sprijinul său, apoi şi-a rugat compatrioţii să îi acorde şi noului preşedinte acelaşi sprijin. La rîndul lui, Medvedev a jurat cu mîna dreap­tă pe Constituţie, apoi a mers, îm­preună cu soţia lui, Svetlana, în Ca­tedrala Bunei Vestiri de la Kremlin, unde Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, a oficiat slujba religioasă în cinstea noului preşedinte.

 

CEL MAI TÎNĂR. Medvedev a fost ales la scrutinul din 2 martie, cu 72% din voturi. Noul şef al statului, în vîrstă de 42 de ani, este cel de-al treilea preşedinte şi cel mai tînăr al Rusiei, după Boris Elţîn şi Vla­­dimir Putin şi, totodată, unul din­tre cei mai tineri şefi de stat ai pla­­ne­tei. El reprezintă generaţia de li­­deri ruşi care s-au maturizat politic du­pă prăbuşirea fostei Uniuni So­vie­t­ice.

 

Putere mascată

Medvedev va împărţi puterea cu mentorul său, Putin, care pre­ia astăzi hăţurile guvernului şi căruia i-a servit ca unul dintre cei mai credincioşi vicepre­şe­­dinţi. Teoretic, Constituţia îi oferă preşedintelui ţării puteri mai mari decît premierului. În afară de faptul că e primul om în stat, este şi comandantul forţelor ar­ma­te ale Rusiei, deţinînd şi te­muta valiză nucleară. De asemenea, conduce şi politica externă a ţării. Practic însă, ca premier, Putin are la degetul mic pe Med­vedev. Premierul ţine frîiele economice ale ţării, mai ales resur­sele energetice, gazul, petrolul, devenite adevărate arme de po­litică şi influenţă externă ale Kremlinului. În plus, Putin deţi­ne puteri şi în Parlament, unde partidul pe care îl conduce, Ru­sia Unită, deţine majoritatea, pu­tînd decide astfel asupra ori­căror iniţiative ale preşedintelui.



sanziana.stancu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: externe presedinte medvedev