Vizita pe nepusă masă în Abhazia a fost iniţiată de Medvedev tocmai într-un moment simbolic, ce coincide cu declanşarea ofensivei georgiene în noaptea de 7 spre 8 august 2008, pentru preluarea controlului asupra celeilalte regiuni separatiste, Oseţia de Sud, reaminteşte BBC online. Acest conflict a escaladat rapid, transformându-se într-un război între Rusia şi Georgia, trupele ruse îndepărtându-le pe cele georgiene din acest teritoriu şi apoi din Abhazia. A fost apoi semnat un acord de pace, cu ajutorul medierii internaţionale, iar la data de 26 august 2008, Moscova recunoştea deja independenţa celor două teritorii separatiste georgiene. Cu toate acestea, Tbilisi le consideră în continuare ca aparţinând Georgiei şi, cu toate că numai Rusia le recunoaşte independenţa, acestea nici nu ar putea fi astfel în realitate, deoarece depind mult de Rusia, care are o mare influenţă asupra lor.
Medvedev s-a întâlnit cu "preşedintele" abhaz, Serghei Bagapş, înainte de a merge pe malul mării, la Suhumi, capitala acestei provincii rebele. După destrămarea fostei URSS, Abhazia s-a autoproclamat stat independent, în urma unui conflict de un an (1992-1993), soldat cu câteva mii de morţi.
Cu ocazia acestei întâlniri, preşedintele rus i-a promis liderului abhaz mai mult ajutor financiar pentru ambele regiuni separatiste georgiene, dezvoltare economică şi relaţii strânse de colaborare în domeniul politic şi în cel de securitate.
Într-o intervenţie televizată, Medvedev a apărat din nou decizia Rusiei de a recunoaşte independenţa celor două teritorii separatiste georgiene. "A fost dureroasă, nu a fost simplă, dar timpul a dovedit că a fost decizia corectă", s-a confesat preşedintele rus abhazilor, care l-au primit, de altfel, cu mare entuziasm. Anul trecut, cu aceeaşi ocazie, ei au fost vizitaţi de premierul rus, Vladimir Putin, care le-a promis că Moscova va contribui financiar la infrastructura de apărare a Abhaziei.
În Oseţia de Sud, noaptea de sâmbătă spre duminică a fost cu recviem şi lumânări. Peste 1.000 de locuitori s-au reunit sâmbătă noaptea în piaţa centrală din Ţinvali, la ora 23:35 (22:35, ora României), ora la care a început, în 2008, ofensiva georgiană împotriva oraşului. Pe un mare ecran au fost difuzate imagini de arhivă din timpul războiului, precum şi din concertul dirijat de celebrul şef de orchestră rus Valeri Gherghiev, în faţa clădirilor distruse ale Guvernului şi Parlamentului. Au urmat o slujbă de comemorare a victimelor războiului, iar ieri comemorările au continuat în mai multe părţi ale oraşului.