Istoricul austriac, Andreas Maislinger, a propus autorităţilor austriece ca fosta casă a lui Adolf Hitler, din vestul Austriei, să fie transformată în casă memorială pentru pace, pentru a reaminti de ororile celui de-Al Doilea Război Mondial, informează online portalul 20minutes.ch.
Autorităţile austriece nu au reuşit încă să găsească o întrebuinţare pentru casa lui Hitler, din Brannau pe Inn în vestul Austriei, şi în plus trebuie să plătească 4.700 de euro pe lună pentru chiria unui spaţiu gol.
Soluţia pare să fi venit de la acest istoric austriac, care a propus ca stabilimentul să fie transformat în casă memorială pentru pace, pentru a reaminti ororile săvârşite în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale.
Andreas Maislinger, organizator al seriei de conferinţe de la Brannau pe teme de istorie contemporană şi fondator al 'Austrian Holocaust Memorial Service', a explicat că o astfel de iniţiativă va alunga extremiştii, care se adună anual la această adresă în preajma datei în care s-a născut Adolf Hitler.
Iniţiativa istoricului a fost lansată, de câteva luni, pe reţelele de socializare, şi a câştigat numeroşi adepţi, bucurându-se de popularitate printre internauţii din regiunea Brannau am Inn, din Austria Superioară. (Agerpres)