Părinţii lui James Foley, jurnalistul american decapitat de jihadiştii Statului Islamic (SI), au dat publicităţii joi un e-mail primit de la răpitorii acestuia, datat la 12 august, în care militanţii susţin că el urma să fie doar primul dintre numeroşii americani pe care îi vor ucide, relatează New York Times, conform Agerpres. GlobalPost, portalul de ştiri pentru care lucra Foley şi care i-a ajutat pe părinţii acestuia să îi caute eliberarea în ultimii doi ani, a publicat textul integral al e-mail-ului primit din partea SI, intitulat 'un mesaj adresat guvernului american şi cetăţenilor săi asemănători oilor'.
E-mail-ul, ce conţine pasaje scrise cu litere de tipar sau în italic, semne ale exclamării, dar şi câteva greşeli de tipar, reprezintă prima confirmare a faptului că SI a solicitat o recompensă sau un schimb de prizonieri pentru Foley şi alţi ostatici americani. 'Aţi avut multe şanse să negociaţi eliberarea cetăţenilor voştri în schimbul unor sume de bani, după cum au acceptat şi alte guverne', potrivit scrisorii virtuale.
Pe de altă parte, GlobalPost a precizat că familia nu a auzit nimic din partea răpitorilor vreme de peste un an înainte de a primi o solicitare de recompensă de 100 de milioane de euro sau circa 132 de milioane de dolari.
Printre altele, mesajul denunţă ordinul administraţiei Obama pentru efectuarea unor raiduri aeriene asupra poziţiilor SI din Irak, acuzând Casa Albă că 'se fereşte în mod laş de o confruntare directă' şi avertizând că: 'Astăzi săbiile noastre se dezlănţuie asupra voastră, guvern sau cetăţeni! Şi nu ne vom opri până când ne vom potoli setea cu sângele vostru'.