Ministerul francez de Externe a scos la vânzare reşedinţa ambasadorului său la ONU, un luxos apartament dintr-o zonă selectă a Manhattanului, evaluat la circa 48 de milioane de dolari, cu aceşti bani guvernul de la Paris dorind să mai astupe din găurile din buget, scrie joi publicaţia The Guardian.
Apartamentul, achiziţionat de statul francez în anul 1979 la un preţ de numai 600 de mii de dolari, este amenajat în stilul Art Decó, cuprinde 18 camere, 7 grupuri sanitare şi are 5 şeminee. Reşedinţa ocupă etajele 12 şi 13 ale faimoasei clădiri ridicate în anul 1929, supranumită 'clădirea miliardarilor' sau 'clădirea puterii', întrucât aici au locuit de-a lungul vremii şi locuiesc şi astăzi personaje importante din lumea afacerilor, precum John D. Rockefeller Jr.
După vânzarea acestei reşedinţe, ambasadorul Franţei se va muta într-un alt spaţiu mai puţin pretenţios. În cadrul efortului de a face economii la buget, statul francez va mai vinde si o altă proprietate din New York şi intenţionează să procedeze la fel cu un apartament pe care-l deţine la Londra.